În prezent, există mai multe moduri de prelucrare a metalelor industriale. Printre cele mai frecvent utilizate se numără tratamentul termic al metalelor, care poate modifica aspectul, rezistența sau rezistența pieselor metalice.
Definiția tratamentului termic al metalelor
Standardul NF EN ISO 4885, care înlocuiește standardul NF EN 10052, definește tratamentul termic al metalelor ca fiind "o succesiune de operații în timpul cărora un produs solid, feros sau metalic, este supus, în totalitate sau parțial, unor cicluri termice pentru a obține o modificare a proprietăților și/sau a structurii sale".
Cu alte cuvinte, acest proces implică supunerea pieselor metalice la cicluri de temperatură specifice cu scopul de a le modifica proprietățile inițiale. De exemplu, poate face piesele mai puternice și mai rezistente la uzură sau le poate îmbunătăți ductilitatea, adică capacitatea lor de a se deforma fără a se rupe.
Tratamentul termic al metalelor are loc într-un cuptor în care acestea sunt încălzite la o anumită temperatură într-o atmosferă controlată sau în vid, conferind metalului proprietățile dorite. Acest proces este utilizat în majoritatea sectoarelor industriale: aerospațial, auto, industria de înaltă precizieetc. Se aplică oțelului, oțelului inoxidabil și aliajelor de fier, cupru, titan și aluminiu, în general sub formă de strat.
Ciclul de tratament termic al metalelor: cazul călirii
Ciclul de tratament termic al metalelor cuprinde trei faze: creșterea temperaturii, menținerea acesteia și faza de răcire. Procesul presupune apoi influențarea timpului, a mediului, a atmosferei și a temperaturii.
Odată instalate în cuptor, piesele metalice care urmează să fie transformate sunt supuse mai întâi unei faze de încălzire, apoi sunt menținute la o anumită temperatură și răcite mai mult sau mai puțin rapid.
Este afectată și atmosfera gazoasă, care poate fi neutră sau reactivă dacă conține carbon sau azot. Faza de răcire poate avea loc, de asemenea, în vid, în apă, într-o baie de sare sau în ulei, în funcție de material.
Tehnici de tratare termică a metalelor
Printre cele mai comune metode de transformare a metalelor prin modificări de temperatură se numără călirea, recoacerea și revenirea. Fiecare dintre acestea are un scop specific, fie că este vorba de schimbarea aspectului fizic al unei piese sau de îmbunătățirea rezistenței acesteia la uzură.
Tehnici de călire a metalelor
Cele mai cunoscute metode de călire sunt călirea și revenirea.
În cazul călirii prin călire, piesa este mai întâi încălzită înainte de a fi răcită la o viteză definită prin scufundarea în apă, ulei sau prin expunerea la un gaz. Această tehnică întărește considerabil metalul, dar nu îi afectează ductilitatea.
Această etapă este uneori completată de temperare. În acest caz, piesa este încălzită în una sau mai multe faze, menținută la o anumită temperatură pentru un anumit timp și apoi răcită într-un mod special. După cum sugerează și numele său, călirea are loc după o operație de întărire.
Pentru a întări metalul, există alte metode, cum ar fi carburarea, carbonitrurarea, nitrurarea și nitrocarburarea. Unele operațiuni suplimentare se efectuează la temperaturi scăzute, până la -150 de grade, folosind azot lichid în celule criogenice.
Tehnici de prelucrare și de modificare a aspectului unei piese
Tratamentul termic al metalelor poate fi utilizat și pentru a îmbunătăți prelucrabilitatea sau aspectul pieselor metalice. Se folosesc și alte tehnici, cum ar fi recoacerea sau hipercucirea pentru oțelurile inoxidabile.
În primul caz, metalul este încălzit la o temperatură cuprinsă între 450 și 1.100 de grade Celsius, este menținut la această temperatură pentru o anumită perioadă de timp și apoi răcit mai mult sau mai puțin rapid, influențându-i astfel forma.
Hiper-încălzirea înseamnă o răcire mai rapidă, dar vă oferă, de asemenea, posibilitatea de a influența aspectul piesei și rezistența acesteia la coroziune.
Doriți să aflați mai multe despre tehnicile de tratament termic sau căutați o companie cu expertiză recunoscută? Grupul Thermi-Lyon are o expertiză recunoscută în domeniul tratamentului termic și al acoperirii în vid pentru toate tipurile de piese. Pentru a discuta despre proiectul dvs.
Tot ce trebuie să știți despre tratarea suprafețelor
Ce este un tratament de suprafață?
Tratarea suprafețelor implică aplicarea unei tehnici de modificare a proprietăților de suprafață ale materialelor, fie metale, fie alte materiale industriale. Acest proces poate fi utilizat pentru a îmbunătăți rezistența la coroziune sau uzură sau pentru a schimba aspectul pieselor. Tratarea suprafețelor metalice poate include diverse tehnici, cum ar fi galvanizarea sau aplicarea de acoperiri specifice, îmbunătățind durabilitatea și performanța componentelor. În industrie, tratarea metalelor este esențială pentru a prelungi durata de viață a pieselor și pentru a asigura buna lor funcționare în medii solicitante.
Ce tipuri de tratament de suprafață există?
Există mai multe tipuri de tratamente de suprafață utilizate pentru a modifica proprietățile materialelor. Printre cele mai comune tratamente de suprafață se numără tratamentul electrolitic, care presupune aplicarea unui strat protector cu ajutorul unui curent electric. Galvanizarea la cald este o altă metodă populară de protecție a metalului împotriva coroziunii. Tratamentul chimic, utilizat adesea pentru a îmbunătăți rezistența la uzură, include procese precum fosfatarea. Vopsirea industrială și întărirea suprafețelor sunt frecvent utilizate pentru a modifica aspectul sau duritatea suprafeței pieselor.
Cum funcționează un tratament de suprafață?
Procesul de tratare a suprafeței începe cu pregătirea atentă a piesei. Această etapă include, în general, curățarea, degresarea și chiar decaparea pentru a elimina orice impurități care ar putea împiedica aderența tratamentului. Odată ce suprafața este pregătită, tratamentul este aplicat prin metoda aleasă, fie că este vorba de acoperire, electrolitică sau chimică.Aplicarea tratamentului variază în funcție de tipul de protecție necesară, dar garantează întotdeauna o îmbunătățire a proprietăților piesei, fie în ceea ce privește rezistența la coroziune, uzură sau modificarea estetică.
